Animale salbatice din Romania

 
       Animale salbatice

            Mamifere
            Pasari
            Reptile
            Pesti

 

 

 
  Turturica ( Streptopelia turtur )
  Ordinul Columbiformes   Familia Columbidae

 

  Turturica ( Streptopelia turtur ) prefera padurile de deal si campie din apropierea terenurilor agricole. Turturica este o pasare migratoarea care pleaca in luna septembrie si revine in aprilie. Romania este si o locatie de pasaj pentru exemplarele care migreaza din nordul Europei. In momentul de fata populatia de turturele din Europa se afla intr-un serios declin datorat intensificarii agriculturii si a reducerii locurilor de cuibarit.

  De multe ori turturica este confundata cu gugustiucul cu care se aseamana foarte mult, insa la o privire mai atenta putem observa multe elemente care le diferentiaza. In primul rand turturica este mai mica si cu o constitutie mai supla. Turturica are nuante brun deschise, patate cu negru, pe spate si pe aripi in timp ce gugustiucul este cenusiu. Spre deosebire de gulerul negru al gugustiucului, turturica are doua pete formate printr-o succesiune de linii albe si negre, de o parte si de alta a gatului. De aproape se poate observa si inelul rosiatic din jurul ochilor al turturelelor si care are o culoare alba la gugustiuci. Turturica are o lungime de 26-28 cm, anvergura aripilor de 48-53 cm iar greutatea de 130-180 g.

  Pentru a se hrani, turturica pleaca din zonele impadurite catre campiile din apropiere unde se hraneste cu seminte si cereale.

  Turturica isi face cuibul in copaci, in stilul specific al porumbeilor; o mica platforma de crengute ancorata la bifurcatia catorva ramuri ale copacului. Femela depune 2 oua in cate doua serii pe an. Incubatia dureaza 14 zile iar puii devin buni zburatori la o luna dupa eclozare.



 

   

   

   

 

 

     

copyright© animale-salbatice.ro All right reserved.