Animale salbatice din Romania

 
       Animale salbatice

            Mamifere
            Pasari
            Reptile
            Pesti

 

 

 
  Cormoranul mic ( Phalacrocorax pygmeus )
  Order Pelecaniformes   Family Phalacrocoracidae

Cormoranul mic sau pitic -  Phalacrocorax pygmeus  

  Cormoranul mic sau pitic ( Phalacrocorax pygmeus ) este o pasare acvatica specifica Europei Balcanice unde traiesc mai mult de 50% din exemplarele din lume. In Romania, cormoranul mic poate fi intalnit in special in Delta Dunarii si pe cursul inferior al Dunarii, unde prefera zonele de revarsare. O prezenta buna a speciei intalnim si in bazinul raului Prut. Daca acum 100 de ani sunt mentionate colonii de zeci de mii de exemplare, astazi, cormoranul mic este o specie pe cale de disparitie, protejata prin lege. Declinul speciei se datoreaza in special indiguirilor care au dus la reducerea drastica a arealului preferat pentru cuibarire (baltile de revarsare ). Dezvoltarea pisciculturii este un alt factor important care a dus la scaderea populatiei de cormoran mic, acesta fiind considerat daunator pentru ca mananca pestele din amenajarile piscicole. Astazi sunt foarte rare si coloniile de cateva zeci de exemplare. In Europa mai traiesc aproximativ 30 000 de exemplare iar jumatete dintre acestia cuibaresc in Romania.

  Cormoranul mic este considerat ca fiind o specie migratoare insa sunt multe exemplare care raman la noi chiar si in iernile grele. Atunci cand apa ingheata, pot fi intalniti in zona porturilor unde raman ochiuri de apa neinghetate. Exemplarele care pleaca, migreaza pe distante scurte pana in Cipru, Israel, Turcia si litoralul Marii Caspice.

 Cormoranul mic este asemanator cormoranului mare insa este de dimensiuni mai mici. Penajul este negru cu nuante brune, mai pronuntate pe cap si gat. Nu exista diferente majore intre mascul si femela. Lungimea corpului este de 45-55 cm iar deschiderea aripilor de 80-90 cm.

  Hrana este alcatuita aproape exclusiv din peste de dimensiuni mici. De obicei, cormoranul mic sta pe o creanga a unui copac scufundat, la 1-1,5m de suprafata apei, care reprezinta locul de odihna si de uscare a penelor intre reprizele de pescuit. Poate folosi si structuri artificiale ca barci, piloni, diguri, baraje.

  Cormoranul mic cuibareste de obicei in salciile pitice, in colonii mixte, alaturi de starci, egrete mici etc. Femela depune in mai-iunie 4-5 oua pe care le cloceste timp de 28 de zile. Puii pot zbura dupa 50 de zile de la eclozare.

  Pasari din aceeasi familie : Cormoranul mare



 

   

   

   

 

 

     

copyright© animale-salbatice.ro All right reserved.